Scroll Down

Povestea lui Stelian

Stelian crede cu tărie că, în rezultatele școlare ale unui copil, dorința de a învăța are o importanță determinantă. La fel și lipsa acesteia. A învățat asta chiar de la copiii lui și astfel a hotărât că dacă poate face ceva pentru un copil care își dorește să învețe, atunci o va face. Atunci a găsit pe Facebook anunțul de la Cauza Mea și s-a înscris de îndată.

A urmat metodologia noastră și în numai 3 luni și-a dezvoltat propriul proiect social pentru a îl ajuta pe Andrei, un băiețel de 11 ani, cu o poveste tristă de viață, dar care are acum un sprijin în plus pentru a se ține de școală.

”Unul dintre avantajele implicării sociale este că te poți exprima în societate mult mai direct. Dacă ai un crez poți să acționezi mai repede, mai ușor, deși impactul individual este mai mic decât ar putea fi la nivelul unui ONG sau chiar al unei corporații. ”

Stelian este unul dintre primii membri ai comunității Cauza Mea și a învățat din propria experiență că ”dacă ai un crez și toată responsabilitatea, e ușor să faci bine”. Este genul de persoană care își dorește să contribuie la creșterea oamenilor. De aceea, pe lângă participarea în Cauza Mea a inițiat și un program de internship în firma sa pentru studenții de la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV București.

Povestea lui Sorin

Sorin este un tip pe care te poți baza. Îi place să ajute pentru că i se pare normal și pentru că, zice el, ” îți face bine, să faci bine”, filosofie pe care le-o transmite tuturor celor care îl întâlnesc. Îi place să meargă la munte, iar într-una din excursiile lui i-a întâlnit pe Comani. Oameni buni, dar cu o situație de viață mai puțin bună.

Familia Coman este formată din 10 membri, dintre care 8 sunt copii. Locuiesc în condiții modeste, dar nu se plâng și-și duc traiul cu demnitate și bucurie. Copiii merg la școală și sunt ajutați de părinți, fără a fi vreodată întorși din drumul pe care și l-au ales. Însă, în ciuda eforturilor părinților, au ajuns într-un  moment critic al vieții lor. Puținii bani erau cheltuiți pentru copiii cei mari înscriși la liceul de la oraș. Cu greu mai ajungeau pentru utilități și mâncare.

“De multe ori, copiii renunță la școală atunci când suferă de foame și frig, când în familiile lor grijile sunt apăsătoare, când au rezultate slabe și nu au ajutor la lecții sau când trebuie să-și ajute părinții pentru a-și asigura traiul. Nu am vrut să se ajungă la acest lucru și în familia Coman.”, spune Sorin.

Intervenția lui a decis soarta școlară a celorlalți copii. Sorin îi sprijină cu o bursă individuală de 1350 lei pe an pe cei 4 copii școlari rămași acasă. Cu acești bani, mama le cumpără hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite.

„Îmi doresc să-i ajut să treacă de această perioadă și  văd cu bucurie cum fiecare dintre ei a reușit să prindă încredere.”, adaugă Sorin.

Sunt copii buni, cu drag de carte și silitori. Nu doar că nu au abandonat școala, ci au și câștigat numeroase premii și mențiuni speciale la olimpiadele județene de matematică, română, limba franceză și la concursuri de pictură, fotografie și ateliere de creativitate.

Îmi doresc să-i văd oameni mari, să își împlinească visurile, să aibă și ei familia lor”, povestește oftând doamna Coman. ”Mă rog la Dumnezeu să-i răsplătească bunătatea, pentru că, datorită lui, copiii mei au acum parte de resurse pentru o educație mai bună, de un trai decent”, adaugă atunci când vorbește despre Sorin și sprijinul financiar primit de la acesta.